Succesiunea, gradele de rudenie și clasele de moștenitori

Introducere

Succesiunea reprezintă procesul legal prin care bunurile, drepturile și obligațiile unei persoane decedate (de cujus) sunt transmise moștenitorilor săi. Gradele de rudenie, pe de altă parte, sunt utilizate pentru a determina clasele de moștenitori, adică cine are dreptul la moștenire și în ce ordine.

Succesiunea: O privire generală

Succesiunea poate fi fie testamentară, fie legală. Succesiunea testamentară are loc atunci când de decedatul (de cujus) a lăsat un testament prin care și-a exprimat voința cu privire la modul în care bunurile sale trebuie distribuite după deces. În absența unui testament, se aplică succesiunea legală, unde legea stabilește cine sunt moștenitorii și care este cota parte ce revine fiecăruia.

Gradele de rudenie și Clasele de moștenitori

Atunci când vorbim despre succesiune, gradele de rudenie și clasele de moștenitori sunt două concepte esențiale. Acestea determină cine are dreptul la moștenire și în ce ordine.

Gradele de rudenie Gradul de rudenie între două persoane se determină prin numărul de nașteri care despart rudele în linie dreaptă și, respectiv, din însumarea numărului de nașteri (sau de generații) care despart pe fiecare dintre rudele colaterale de ascendentul lor comun cel mai apropiat.

Există două feluri de rudenie:

• Rudenia în linie dreaptă, unde calculul este simplu, numărând efectiv nașterile, fie în sens ascendent (de la fiu spre tată, bunic, străbunic etc.), fie în sens descendent (adică invers).
• Rudenia în linie colaterală, unde numărăm nașterile urcând până la ascendentul comun, și apoi coborând până la ruda pentru care dorim să calculăm gradul1.

De exemplu, frații sunt rude de gradul al doilea, deoarece, măsurăm un “pas” (un grad) până la ascendentul comun (părintele), și un al doilea “pas” (grad) până la frate.

Pentru a înțelege cum se determină gradul de rudenie între două persoane, puteți vedea schema alăturată.

În ceea ce privește succesiunea, legea română recunoaște trei clase de moștenitori, stabilite în funcție de gradul de rudenie cu persoana decedată (de cujus):

1. Prima clasă de moștenitori include descendenții autorului (copiii și nepoții).
2. A doua clasă de moștenitori include ascendenții (părinții și bunicii) și frații autorului.
3. A treia clasă de moștenitori include unchii și mătușile autorului.

Legea din România recunoaște patru clase de moștenitori:

• Clasa I sau clasa descendenților cuprinde copiii, nepoții, strănepoții etc. defunctului din căsătorie, din afara căsătoriei sau din înfiere.
• Clasa a II-a sau clasa ascendenților privilegiați și a colateralilor privilegiați este alcătuită din părinții defunctului (părinții naturali și cei din înfiere în cazul înfierii cu efecte restrânse, ori numai părinții din înfiere în cazul înfierii cu efecte depline), precum și din frații și surorile defunctului (din căsătorie, din afara căsătoriei sau din înfiere) și descendenții acestora.
• Clasa a III-a sau clasa ascendenților ordinari. Această clasă cuprinde bunicii, străbunicii etc. ai defunctului (din căsătorie sau din afara căsătoriei, fie că aparțin liniei paterne, fie că aparțin liniei materne).
• Clasa a IV-a sau clasa colateralilor ordinari cuprinde rudele în linie colaterală, altele decât cele cuprinse în clasa a II-a, până la gradul patru inclusiv, adică unchii, mătușile și verișorii primari ai defunctului.

Ordinea chemării la succesiune a claselor și a moștenitorilor din aceste clase se face după următoarele reguli: Clasele de moștenitori vin la succesiune numai câte una, în ordine crescătoare, iar dacă moștenitori dintr-o clasă acceptă succesiunea, îi înlătură de la moștenire pe toți cei din clasele următoare.

Cota de moștenire a soțului supraviețuitor în România variază în funcție de clasa de moștenitori cu care acesta vine în concurs¹: 

1. În concurs cu clasa I (descendenții): Soțul supraviețuitor are dreptul la un sfert (1/4) din moștenire. 
2. În concurs cu clasa a II-a (ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați): Dacă soțul supraviețuitor vine în concurs atât cu ascendenții privilegiați, cât și cu colateralii privilegiați ai defunctului, cota sa legală va fi de o treime (1/3) din moștenire¹. Dacă vine în concurs doar cu ascendenții privilegiați sau doar cu colateralii privilegiați, cota sa legală va fi de jumătate (1/2) din moștenire. 
3. În concurs cu clasa a III-a (ascendenții ordinari): Soțul supraviețuitor are dreptul la trei sferturi (3/4) din moștenire. 
4. În concurs cu clasa a IV-a (colateralii ordinari): Soțul supraviețuitor are dreptul la trei sferturi (3/4) din moștenire. 

Dacă nu există rude în niciuna dintre cele patru clase sau dacă niciuna dintre ele nu vrea sau nu poate să vină la moștenire, soțul supraviețuitor va culege întreaga masă succesorală lăsată de soțul decedat. 

Mai multe detalii despre clasele de de moștenitori puteți găsi AICI.

De remarcat o situație adesea întâlnită când la succesiune copii defunctului vor să renunțe ”în favoarea soțului supraviețuitor” (a mamei sau a tatălui). În aceasta situație, Codul civil tratează cazul ca și cum defunctul nu ar fi avut copii, dând drept de moștenire celorlalte clase succesorale (părinții defunctului, frații săi sau nepoții săi).

Înțelegerea gradelor de rudenie și a claselor de moștenitori este esențială pentru a naviga în procesul de succesiune. Acestea oferă un cadru pentru a înțelege cine are dreptul la moștenire și cum sunt distribuite bunurile defunctului. Totuși, fiecare caz de succesiune este unic și poate prezenta provocări specifice.

Succesiunea testamentară și legală

Atunci când discutăm despre succesiune, este esențial să înțelegem diferența dintre succesiunea testamentară și succesiunea legală. Acestea sunt cele două căi principale prin care se poate realiza transferul de bunuri și drepturi de la o persoană decedată la moștenitorii săi.

Succesiunea testamentară are loc atunci când persoana decedată, cunoscută sub numele de de cujus, a lăsat un testament prin care și-a exprimat voința cu privire la modul în care bunurile sale trebuie distribuite după deces. Testamentul poate fi olograf (scris de mână de către de cujus), autentic (redactat de un notar) sau secret (depozitat la un notar fără a fi citit). În testament, de cujus poate numi unul sau mai mulți moștenitori și poate stabili cotele lor de moștenire. De asemenea, poate face legate, adică poate lăsa anumite bunuri anumitor persoane.

În absența unui testament sau dacă testamentul este invalid, se aplică succesiunea legală. În acest caz, legea stabilește cine sunt moștenitorii și care este cota parte ce revine fiecăruia. Legea română recunoaște patru clase de moștenitori, stabilite în funcție de gradele de rudenie cu de cujus. Fiecare clasă este chemată la succesiune în ordinea enumerată mai sus. Astfel, a doua clasă este chemată numai dacă nu există moștenitori din prima clasă, iar a treia clasă este chemată numai dacă nu există moștenitori din primele două clase ș.a.m.d.

Procesul de succesiune: Pași și proceduri

Atunci când vine vorba de succesiune, procesul poate părea descurajant. Cu toate acestea, înțelegerea pașilor și procedurilor implicite poate ajuta la navigarea prin acest proces. Iată o privire generală asupra procesului de succesiune, împărțit în pași cheie:

1. Inventarierea bunurilor: Primul pas este inventarierea bunurilor de cujus. Aceasta implică identificarea și evaluarea tuturor bunurilor care fac parte din masa succesorală. Inventarierea poate fi realizată de moștenitori sau de un expert desemnat de notarul public.
2. Certificatul de moștenitor: Următorul pas în procesul de succesiune este obținerea unui certificat de moștenitor. Acest document oficial, eliberat de notarul public, atestă calitatea de moștenitor și cota parte ce revine fiecărui moștenitor. Pentru a obține acest certificat, moștenitorii trebuie să prezinte notarului public un set de documente, inclusiv certificatul de deces al de cujus și documente care atestă gradele de rudenie.
3. Plata datoriilor și a legatelor: Înainte de împărțirea bunurilor, trebuie achitate toate datoriile și legatele lăsate de de cujus. Datoriile pot include impozite, facturi neplătite, împrumuturi etc. Legatele sunt bunuri sau sume de bani lăsate prin testament anumitor persoane.
4. Împărțirea bunurilor: Ultimul pas este împărțirea bunurilor între moștenitori, în funcție de cotele parte stabilite în certificatul de moștenitor. Aceasta poate fi realizată fie prin acordul moștenitorilor, fie prin hotărâre judecătorească, în caz de litigiu.

Acesta este doar un rezumat al procesului de succesiune. Fiecare caz de succesiune este unic și poate prezenta provocări specifice.

Ce este rezerva succesorală

Conform Codului Civil, rezerva succesorală este partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în baza legii, chiar împotriva voinței defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri.

Moștenitorii rezervatari sunt descendenții (copii, nepoți, strănepoți), soția sau soțul supraviețuitor și părinții defunctului. Doar ei au drept la rezerva succesorală.

Prin urmare, doar acești moștenitori au dreptul la o parte din moștenire (rezerva succesorală), indiferent de hotărârea defunctului care a lăsat testament sau a făcut donații altei persoane, cu sau fără intenția de a dezmoșteni.

Acest este motivul pentru care actele de donație pentru imobile sunt privite uneori cu suspiciune, pentru că este pusă sub semnul îndoielii respectarea rezervei succesorale.

Implicațiile fiscale ale succesiunii

Atunci când vine vorba de succesiune, un aspect adesea trecut cu vederea este cel fiscal. Înțelegerea implicațiilor fiscale poate ajuta la evitarea surprizelor neplăcute și la planificarea corespunzătoare a succesiunii.

În România, transferul de proprietate prin succesiune este supus impozitului pe moștenire. Acest impozit se aplică în funcție de valoarea bunurilor moștenite și de gradele de rudenie între de cujus și moștenitor. Cei care dezbat succesiunea în termen de doi ani se bucură de scutire de impozit. Mai precis, potrivit Codului fiscal, “pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire nu se datorează impozitul prevăzut la alin.(1) (pentru transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal), dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii”.

În schimb, “în cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut mai sus (doi ani de la data decesului autorului succesiunii – n. red.), moștenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale”, după cum este specificat în Codul fiscal.

Dacă moștenitorii decid să vândă bunurile moștenite, pot fi supuși impozitului pe venitul din vânzarea proprietății. Rata impozitului depinde de cât timp a trecut de la moștenire la vânzare și de valoarea tranzacției.

O implicație fiscală mai puțin evidentă este aceea care apare atunci când masa succesorală este formată dintr-un imobil, iar soțul supraviețuitor vrea să renunțe la moștenire, lăsând copiilor întreaga moștenire. Daca vânzarea imobilului moștenit este făcută șa scurt timp după dezbaterea succesiunii, copii vor avea un impozit pe venitul din vânzare de 3%, în timp ce, dacă soțul supraviețuitor nu ar fi renunțat la moștenire ar fi avut în proprietate 5/8 din imobil, pentru care ar fi plătit un impozit de 1%, copii rămânând să plătească 3% doar pentru cote lor de 3/8.

Acestea sunt doar câteva dintre implicațiile fiscale ale succesiunii. Fiecare caz de succesiune este unic și poate prezenta provocări specifice, motiv pentru care este recomandat să se consulte un notar public specializat în succesiuni sau un consultant fiscal.

Cazuri speciale de succesiune

În procesul de succesiune, există unele cazuri speciale care pot necesita o atenție suplimentară. Acestea pot implica anumite circumstanțe sau grade de rudenie neobișnuite care pot complica procesul de succesiune. Iată câteva exemple:

1. Succesiunea în cazul copiilor adoptați: În România, copiii adoptați au aceleași drepturi de moștenire ca și copiii biologici. Ei sunt considerați descendenți direcți ai părinților adoptivi și intră în prima clasă de moștenitori. Drepturile lor de moștenire față de familia biologică sunt încheiate odată cu adopția.
2. Succesiunea în cazul soților divorțați: În cazul unui divorț, dreptul la moștenire între soți încetează. Cu toate acestea, dacă divorțul nu a fost finalizat în momentul decesului, soțul supraviețuitor poate avea încă dreptul la moștenire.
3. Succesiunea în cazul moștenitorilor renunțători: Un moștenitor poate alege să renunțe la dreptul său la moștenire. Aceasta este o decizie serioasă care nu poate fi revocată și care ar trebui luată numai după consultarea unui notar public.
4. Succesiunea în cazul moștenitorilor premoși: Dacă un moștenitor moare înainte de de cujus, drepturile sale de moștenire pot fi transmise descendenților săi. Acest lucru poate complica procesul de succesiune și poate necesita asistența unui notar public.

Acestea sunt doar câteva dintre cazurile speciale de succesiune care pot apărea. Fiecare caz de succesiune este unic și poate prezenta provocări specifice, motiv pentru care este recomandat să se consulte un notar public specializat în succesiuni.

Concluzii

Procesul de succesiune este unul complex, implicând o serie de aspecte juridice și fiscale. Înțelegerea acestui proces și a modului în care gradele de rudenie influențează distribuirea bunurilor poate ajuta la navigarea cu succes prin acest proces.

Am explorat diferite aspecte ale succesiunii, de la succesiunea testamentară și legală, la implicațiile fiscale și cazurile speciale de succesiune. Fiecare dintre aceste aspecte are propriile sale provocări și necesită o înțelegere atentă.

Succesiunea este un proces care implică nu doar transferul de bunuri, ci și continuarea legăturilor familiale și a moștenirii familiale. Prin înțelegerea acestui proces, putem asigura că dorințele noastre sunt respectate și că moștenirea noastră este transmisă în mod corespunzător generațiilor viitoare.