
Se poate construi o locuință pe un teren intravilan fâneață? Acesta este întrebarea la ca re voi încerca să răspund în acest articol.
Terenurile pot fi de doua feluri: intravilane sau extravilane. Pe terenurile intravilane se poate construi, pe cele extravilane, nu (cu unele excepții). Aduc în discuție terenurile din categoria fâneță.
Înainte de a răspunde la întrebarea de mai sus, voi face scurtă paranteză deferitoare la terenurile extravilane fâneață.
Cazul terenurilor extravilane fâneață
Aci lucrurile sunt relativ clare: șansele ca un PUZ, realizat pentru trecerea din extravilan în intravilan, să fie aprobat sunt minime (spre zero).
Conform Ordonanței de Urgență numărul 34 din data 23.04.2013, statul nu mai poate permite scoaterea unui teren de tip pajiște (fâneață și pășune) din circuitul agricol și transformarea acestuia în teren intravilan decât cu câteva excepții, dar și acelea necesitând îndeplinirea unor cerințe foarte restrictive. Această măsură se presupune că a fost luată de stat în încercarea de a ușura accesul crescătorilor de animale la masa verde, ținându-se cont de faptul că în România există un procent foarte mare din populația crescătoare de animale ce își asigură sursa de hrană din masa verde obținută de pe pajiști.
Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a pajiștilor se poate face doar cu aprobarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și numai pentru următoarele excepții:
• amplasarea de construcții necesare activităților agricole
• construirea sau montarea unor elemente necesare infrastructurii comunicațiilor electronice
• refugii montane în caz de urgență
• producerea energiei regenerabile atât timp cât nu influențează negativ pajiștile
• diverse lucrări ce au ca interes apărarea țării, dezvoltarea locală sau de interes public
Toate aceste excepții sunt valabile doar în cazul în care suprafața pajiștilor scoasă definitiv din circuitul agricol va fi înlocuită cu o altă suprafață de teren neproductiv sau neagricol având o suprafață egală cu aceasta. Recuperarea acestor terenuri de tip pajiști se va face în mod anticipat scoaterii acestora din circuitul agricol, astfel încât să nu fie afectată suprafața totală de pajiști la nivel local. În cazul înstrăinării terenurilor recunoscute ca pajiști, este obligatoriu ca noii proprietari să aibă cunoștință de acest lucru și să mențină categoria de folosință a terenului. Recuperarea pajiștilor este un proces ce provocă multe neplăceri, deoarece procesul este foarte complex și de durată.
Condițiile pentru construire pe un teren intravilan fâneață
În cazul terenurilor intravilane fâneață situația este mai predictibilă. Nu exista interdicție de schimbare a categoriei fâneață în curți-construcții, dar pot exista restricții de altă natură de care un cumpărător trebuie să fie informat. Informarea se face printr-un certificat de urbanism de informare.
În general, pentru a putea construi pe un teren intravilan este necesară o autorizație de construire. Pentru a obține autorizația de construire, terenul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- Terenul trebuie să fie înscris în cartea funciară cu categoria de folosință „curți-construcții”.
- Terenul trebuie să aibă acces la drum public.
- Terenul trebuie să fie amplasat într-o zonă în care construcțiile sunt permise.
- Terenul trebuie să respecte prevederile planului urbanistic general (PUG) sau planului urbanistic zonal (PUZ) al localității în care se află.
În plus față de condițiile de mai sus, există și o serie de restricții la construirea pe un teren intravilan fâneață. Aceste restricții sunt stabilite de PUG sau PUZ al localității în care se află terenul.
Printre aceste restricții se numără:
- Înălțimea maximă a construcțiilor;
- Amplasarea construcțiilor;
- Tipurile de construcții care pot fi ridicate;
- Suprafața minimă a terenului pe care pot fi ridicate construcții.
În cazul în care terenul se află într-o zonă protejată, există și alte restricții la construire, care sunt stabilite de legea care protejează zona respectivă.
Am avut ocazia recent să intermediez vânzarea unui teren intravilan fâneață (95% din suprafață).
Iată ce mențiune era făcută în certificatul de urbanism:
Pe terenurile având categoria de folosință pășune/fâneață, în vederea respectării art. 52 din O.U.G. nr. 34/2013, cu modificările și completările ulterioare și a suprafeței de pășune existente la nivel local la 01.01.2007, se va aproba scoaterea din circuitul agricol prin autorizația de construire a suprafeței ce reiese din documentația tehnică cadastrală dar nu mai mult de 500 mp.
Deci, pe un teren intravilan fâneață de poate construi (în principiu, o locuință) dar cu unele restricții de care trebui să se țină seama.
Dicționar de termeni
În general, termenii „fâneață” și „pajiște” se referă la terenuri cu vegetație ierboasă, dar pot avea semnificații ușor diferite, în funcție de contextul regional sau legal. În unele regiuni ale țării, acești termeni pot fi utilizați în mod interschimbabil, în timp ce în altele pot avea conotații specifice.
- Fâneață: În general, fâneața este un teren unde iarba sau vegetația ierboasă este crescută și apoi cosită sau tăiată în scopul hrănirii animalelor, în special a rumegătoarelor. Acest lucru se face în mod tradițional pentru a produce fân, care este uscat, stocat și folosit ca hrană pentru animale în perioada în care pășunile naturale nu sunt disponibile sau sunt insuficiente. Așadar, fâneața este adesea asociată cu producerea de fân.
- Pajiște: Pajiștea este un termen mai general care se referă la terenurile acoperite cu vegetație ierboasă sau cu iarbă, care pot fi folosite ca pășuni pentru animale, dar nu sunt neapărat destinate producerii de fân. Pajiștile pot servi ca locuri de pășunat pentru animale, unde acestea se hrănesc direct din iarbă sau vegetația ierboasă, și nu implică în mod necesar cosirea sau producția de fân.
Deci, termenii pot fi folosiți în mod similar, dar diferența principală constă în utilizarea specifică a terenului: fâneața este adesea asociată cu producerea de fân, în timp ce pajiștea poate fi doar un teren de pășunat pentru animale.
Dacă doriți să vedeți oferta noastră cu terenuri intravilane de vînzare, o puteți face AICI.