Poate unul dintre soţi să închirieze un imobil fără acordul celuilalt?

Articolul ce urmează a fost inspirat de o întrebare pe care mi-a adresat-o o cititoare a blogului. O reproduc mai jos:

Am încheiat un contract de închiriere pentru un imobil, proprietatea mea şi a soţului meu, privind cedarea folosinţei bunului, pentru o sumă modică, unei societăţi comerciale al cărei unic administrator este cumnatul meu (fratele soţului meu). Fără a avea acordul meu privind prelungirea contractului de închiriere, soţul meu şi fratele lui au semnat, în locul meu, prelungirea contractului, pe care l-au depus şi înregistrat, în absenţa mea, la  Administraţia Financiară şi la Registrul Comerţului. Pentru semnatură în fals si uz de fals sub semnatură privată, am depus plângere penală. În urma investigaţiilor, unul dintre ei a recunoscut că a semnat în locul meu. Pentru a-l scoate din imobil, mi s-a spus că pot acţiona numai în instanţă, în civil.  Pentru că nu aveam atâţia bani, am renunţat la acest sfat, gândindu-mă că, înştiinţând atât AF (Administraţia Financiară, nn), cât şi RC  (Registrul Comerţului, nn) printr-o sesizare, aş putea preîntâmpina repetarea situaţiei, dat fiind faptul ca anul viitor ar expira termenul stipulat în contractul fals. Dar, surpriză! Primesc de la A.F. formularul privind declaraţia pe venitul estimat, care trebuie completată o dată cu reînnoirea contractului de închiriere prelungit până în anul 2019. Am marea rugăminte de a-mi spune dacă este legal să înregistrezi un contract de închiriere (în situaţia prezentată) atât la AF, cât şi la RC, în absenţa coproprietarului şi dacă există posibilitatea de a-i sista activitatea societăţii în imobilul meu, doar sesizând autorităţile anterior menţionate sau ce aş putea face în acest sens?

 La Art. 322, în  Noul Cod civil, ce a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, scrie: “fără consimţământul scris al celuilalt soţ, niciunul dintre soţi, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate dispune de drepturile asupra locuinţei familiei şi nici nu poate încheia acte prin care ar fi afectată folosinţa acesteia”. Aşadar, conform noilor regelementări, dacă este vorba de un imobil ce constituie locuinţa familiei, acesta nu poate fi închiriat doar de către unul dintre soţi, fără acordul scris al celuilalt soţ. Dacă imobilul închiriat nu are destinaţia de locuinţă familială, atunci el nu se află sub incidenţa acestui articol din Codul civil şi oricare dintre soţi îl poate închiria singur, fără acordul celuilalt.

Locuinţa familiei este locuinţa comună a soţilor sau, în lipsă, locuinţa soţului la care se află copiii.

Închirierea se consideră act de administrare şi, potrivit Art. 345 Codul civil, fiecare soţ are dreptul de a folosi bunul comun fără consimţământul expres al celuilalt soţ. Cu toate acestea, schimbarea destinaţiei bunului comun (de exemplu, din locuinţă în spaţiu cu destinaţie de birou) nu se poate face decât prin acordul soţilor. Deci, dacă nu se schimbă destinaţia bunului, acesta poate fi închiriat doar de  către unul dintre soţi.