Izolarea cu polistiren la interior: o soluție riscantă pentru apartamentele de bloc

Introducere

Tot mai mulți proprietari se gândesc la izolarea cu polistiren la interior ca metodă de reducere a pierderilor de căldură și a costurilor de încălzire. La prima vedere, pare o soluție rapidă, curată și accesibilă.
Totuși, în spatele acestei aparente simplități se ascund riscuri serioase: condens, mucegai, disconfort termic și degradarea pereților.
Astfel, explicăm pe baza argumentelor tehnice de ce izolarea cu polistiren la interior este o soluție riscantă pentru apartamentele de bloc.

1️⃣ Condensul interstițial și mucegaiul – efecte frecvente după izolarea cu polistiren la interior

Aplicarea polistirenului pe interior mută planul de condens (punctul de rouă) în interiorul peretelui, între zidărie și izolație. Aerul cald din cameră, bogat în vapori de apă, ajunge la stratul rece al peretelui și condensează acolo.
Polistirenul are un coeficient de difuzie µ între 50 și 100, ceea ce îl face aproape impermeabil la vapori. Astfel, umezeala rămâne în perete, iar zidul se menține rece și umed.
Prin urmare, apar condiții ideale pentru dezvoltarea mucegaiului, mai ales în colțuri și în jurul prizelor. În timp, peretele își pierde capacitatea de izolare, deoarece conductivitatea termică λ crește odată cu umiditatea.
Pentru o înțelegere detaliată a comportamentului pereților umezi, consultați articolul „Renovarea pereților cu umiditate și încărcați cu săruri.

În concluzie, pereții umezi și aerul greu respirabil sunt principalele efecte negative ale izolării cu polistiren la interior.

2️⃣ Pierderea inerției termice după izolarea interioară

Un perete din cărămidă sau beton acumulează și eliberează treptat căldura, asigurând un confort termic constant.
Când izolarea se aplică pe exterior, peretele se încălzește odată cu aerul din cameră și acționează ca un tampon termic.
În schimb, izolarea cu polistiren la interior separă complet aerul cald de masa peretelui. Acesta rămâne rece și nu mai poate stoca energie.
Rezultatul este o variație bruscă a temperaturii, costuri mai mari de încălzire și un disconfort permanent.

3️⃣ Discontinuități termice și pierdere de spațiu

Izolarea pe interior reduce spațiul util. Un strat de 5 cm polistiren, cu adeziv și tencuială, „fură” aproximativ 6–7 cm din fiecare perete.
În plus, izolarea interioară este întreruptă în multe zone: la tavane, pereți despărțitori, stâlpi și grinzi. Aceste neconcordanțe formează punți termice.
În consecință, fluxul de căldură (Φ = λ × ΔT / d) rămâne ridicat, iar la contactul dintre zonele izolate și cele neizolate se formează condens și mucegai.
Astfel, pe lângă pierderile energetice, aspectul interior al locuinței este afectat, iar costurile de remediere pot fi semnificative.

4️⃣ Punțile termice structurale – problema imposibil de eliminat

Structura unui bloc din beton armat are o conductivitate termică λ de 1,7–2,1 W/mK, de aproape zece ori mai mare decât cea a zidăriei (λ ≈ 0,2 W/mK).
În cazul izolării exterioare, aceste elemente sunt acoperite uniform și protejate de frig.
La izolarea cu polistiren la interior, ele rămân expuse. Diferențele mari de temperatură duc la apariția punților termice structurale.
Astfel, temperatura suprafeței poate scădea sub 13°C, suficient pentru ca vaporii din aer să condenseze și să favorizeze apariția mucegaiului.

Soluția corectă: izolarea exterioară sau sisteme profesionale de interior

Cea mai bună opțiune rămâne izolarea exterioară, care menține peretele cald și permite difuzia naturală a vaporilor de apă spre exterior. În acest fel, punctul de rouă se formează în stratul termoizolant, nu în zidărie, iar peretele rămâne permanent uscat.
O izolație aplicată la exterior transformă clădirea într-un sistem echilibrat: pereții acumulează căldură ziua și o eliberează treptat noaptea. Astfel se asigură un confort termic constant și se reduc pierderile de energie cu până la 40%.
Totodată, izolarea exterioară protejează fațada, previne fisurile și prelungește durata de viață a clădirii.

Totuși, izolarea exterioară poate fi imposibilă în anumite situații. Clădirile istorice, fațadele comune sau restricțiile urbanistice pot limita intervențiile asupra aspectului exterior.
În astfel de cazuri, există alternative moderne și sigure, mai eficiente decât polistirenul clasic:

• Plăci de silicat de calciu – materiale higroscopice și capilare, care absorb și redistribuie vaporii de apă, eliminând riscul de condens.
• Vată minerală bazaltică cu barieră de vapori controlată – permite difuzia treptată a umidității și menține echilibrul higrotermic al peretelui.
• Panouri termo-reflective permeabile la vapori – materiale subțiri, ușor de aplicat, care reduc pierderile de căldură fără a împiedica „respirația” peretelui.

Pentru rezultate sigure, alegerea sistemului de izolație trebuie să se bazeze pe o analiză higrotermică realizată de un specialist în fizica construcțiilor. Acesta stabilește poziția punctului de rouă, coeficientul de rezistență la difuzia vaporilor (µ) și comportamentul peretelui în funcție de umiditate și temperatură.

În concluzie, o proiectare atentă previne condensul, îmbunătățește confortul interior și asigură o durată de viață mai lungă a construcției — chiar și atunci când izolarea exterioară nu este posibilă.

Concluzie

Izolarea cu polistiren la interior este o soluție aparent simplă, dar tehnic greșită. Ea:
✅ mută punctul de rouă în interiorul peretelui;
✅ favorizează condensul și mucegaiul;
✅ elimină inerția termică;
✅ creează discontinuități și punți termice;
✅ afectează confortul și sănătatea locatarilor.

Surse utile

 🔹 Casa pasivă: eficiență energetică și confort sustenabil
🔹 Certificatul de performanță energetică
🔹 Standardul nZEB pentru clădiri noi, obligatoriu și în România
🔹Mansardă locuibilă vs. pod – diferențe esențiale

🔹Dicționar imobiliar – termeni explicați pe înțelesul tuturor