Autentificare vs. Legalizare

📌 Acest articol despre autentificare face parte din seria Dicționar imobiliar. Vezi cuprinsul complet aici. aici

În lumea actelor și a documentelor, unde fiecare cuvânt cântărește mai mult decât o tonă de hârtie reciclată, confuzia dintre autentificare și legalizare este aproape inevitabilă.
Ele par, la prima vedere, sinonime, ca două monede bătute din același aliaj.
Și totuși, diferența dintre ele este ca aceea dintre un jurământ depus solemn în fața unui ofițer al stării civile și o simplă declarație făcută între prieteni.
Ambele transmit intenții, dar numai una are greutatea juridică a unei realități opozabile tuturor.

Autentificarea este solemnitatea momentului în care actul capătă forță juridică deplină.
Legalizarea, în schimb, nu se apleacă asupra conținutului, ci doar confirmă fidelitatea unei copii.

Ce înseamnă autentificarea notarială?

Autentificarea este procedura prin care notarul public verifică identitatea, consimțământul și capacitatea părților, dar și legalitatea actului în sine.
Este un proces de fond, care transformă un simplu text într-un act autentic – adică într-un instrument cu valoare probantă și, în anumite cazuri, executorie.

Ce presupune autentificarea

• Verificarea identității – Notarul confirmă că persoanele prezente sunt cele menționate în act.
• Verificarea consimțământului – Fiecare parte își exprimă voința în mod liber.
  Notarul citește cu voce tare actul pentru a se asigura că semnatarii înțeleg consecințele.
• Verificarea legalității – Actul trebuie să respecte prevederile legale.
  Notarul nu poate autentifica un contract contrar legii sau bunelor moravuri.

Efect juridic

Actul autentic se bucură de prezumția de veridicitate.
Tot ce a consemnat notarul se consideră adevărat până la proba contrarie.
Poate constitui titlu executoriu (de exemplu, în cazul unei ipoteci).
Este opozabil terților – spre deosebire de un simplu înscris sub semnătură privată.

Autentificare notarială în dreptul comparat

Autentificarea notarială este o instituție de inspirație franceză, prezentă în sistemele de drept continental. În aceste jurisdicții, notarul public nu doar certifică semnături, ci verifică în mod activ identitatea, consimțământul și capacitatea părților, precum și legalitatea actului. Prin urmare, actul autentic dobândește o valoare juridică superioară, având forță probantă și, în anumite cazuri, caracter executoriu.

În schimb, în spațiul anglosaxon această procedură nu există. Rolul notarului (notary public) este limitat, de regulă, la confirmarea identității persoanei și la atestarea semnăturii, fără verificarea conținutului sau a legalității actului. Un notar american poate semna o procură în redactată în limba română, fără ca el să știe limba română.

Această diferență explică de ce, în România, pentru actele ce implică bunuri imobile, autoritățile acceptă doar procurile și declarațiile autentificate în fața notarilor publici români sau a consulatelor României. Actele similare întocmite în fața unor autorități locale din alte state, chiar dacă poartă ștampila unui notary public, nu îndeplinesc cerințele de autentificare impuse de legislația română.

Exemplu practic:
Un cetățean român stabilit în Statele Unite dorește să vândă un apartament în București. Dacă acesta merge la un notary public local din SUA și semnează o procură de vânzare, documentul va atesta doar semnătura, dar nu va fi recunoscut în România ca act autentic. Pentru a avea valoare juridică, procura trebuie întocmită fie la un consulat al României din SUA, fie în fața unui notar public român. Doar astfel se respectă cerințele procedurii de autentificare prevăzute de legea română.

Concluzie:
Românii din diaspora care intenționează să vândă, să cumpere sau să administreze imobile în România trebuie să se informeze din timp asupra formalităților. Alegerea corectă a locului unde se face procura sau declarația (consulatul României ori un notar public din țară) este esențială pentru a evita blocaje juridice și întârzieri în derularea tranzacțiilor imobiliare.

Ce înseamnă legalizarea notarială?

Legalizarea este un proces mult mai restrâns.
Ea nu privește voința părților și nici conținutul actului, ci doar forma.
Notarul certifică faptul că o copie a unui document este conformă cu originalul.

Ce presupune legalizarea

• Prezentarea originalului – Documentul autentic (de regulă o diplomă, certificat, adeverință) trebuie prezentat notarului.
• Compararea și atestarea conformității – După verificare, notarul aplică ștampila și mențiunea „conform cu originalul”.

Efect juridic

Copia legalizată are aceeași forță probantă ca originalul, dar numai pentru a dovedi existența și conținutul acestuia.
Nu validează conținutul și nu transformă documentul într-un titlu executoriu.

Exemplu practic

Un student care depune dosarul de admitere la universitate va avea nevoie de o copie legalizată a diplomei de bacalaureat.
Notarul nu verifică autenticitatea diplomei (aceasta este deja eliberată de instituția competentă).
El confirmă doar că textul de pe copie este identic cu cel al originalului.

Autentificare vs. Legalizare: Diferențe esențiale

Caracteristică	Autentificare	Legalizare
Scop	Validează fondul actului (voința și legalitatea)	Confirmă conformitatea unei copii cu originalul
Obiect	Acte juridice: contracte, procuri, declarații	Copii ale documentelor: diplome, certificate, adeverințe
Efect juridic	Forță probantă deplină + titlu executoriu	Copie cu aceeași valoare probantă ca originalul
Cine o solicită	Părțile implicate într-o tranzacție juridică	Persoane fizice sau juridice care au nevoie de o copie oficială

Concluzie: Două trepte ale încrederii juridice

Autentificarea și legalizarea nu sunt detalii de formă, ci mecanisme de încredere.
Prima construiește actul pe o fundație solidă – verificată, validată, consacrată de notar.
A doua răspândește acea încredere – multiplicând documentul prin copii oficiale, necesare în fața instituțiilor.

Dacă autentificarea este piatra de temelie a siguranței juridice, legalizarea este reflexul său în oglinzi multiple.
Ea asigură că aceeași realitate poate fi recunoscută de oricine, oriunde.
Înțelegerea acestor diferențe nu este un moft academic, ci un atu practic pentru oricine traversează hățișul birocratic sau piața imobiliară.

🔗 Vrei să descoperi și alți termeni imobiliari explicați pe înțelesul tuturor? Consultă Dicționarul imobiliar complet.