Obligații fiscale pentru cetățenii români în funcție de rezidența fiscală

Într-un context globalizat, în care mulți cetățeni români locuiesc, lucrează sau obțin venituri din mai multe țări, este esențial să înțeleagă regulile privind impozitarea veniturilor și obligațiile fiscale aferente. Analiza de față se referă în primul rând la obligațiile fiscale care decurg din tranzacții imobiliare — vânzări sau închirieri de locuințe — și urmărește să clarifice modul în care rezidența fiscală, sursa veniturilor și existența unor acorduri de evitare a dublei impuneri influențează regimul fiscal aplicabil.

Acest articol analizează obligațiile fiscale ale cetățenilor români în diferite scenarii, având în vedere legislația românească și acordurile internaționale în vigoare.

Principii generale privind rezidența fiscală și impozitarea veniturilor

• Rezidența fiscală determină obligațiile fiscale globale. O persoană este considerată rezident fiscal al unei țări dacă îndeplinește anumite criterii, cum ar fi prezența fizică în țară pentru mai mult de 183 de zile într-un an sau menținerea centrului intereselor vitale acolo.
• Impozitarea veniturilor globale. Rezidenții fiscali români sunt obligați să declare și să plătească impozit în România pentru toate veniturile obținute, indiferent de sursă.
• Acordurile de evitare a dublei impuneri. Aceste tratate stabilesc ce țară are dreptul principal de a impozita un venit și prevăd mecanisme pentru a evita dubla impunere, fie prin scutire, fie prin acordarea unui credit fiscal pentru impozitele plătite în străinătate.
• Veniturile de sursă românească sunt impozabile în România. Indiferent de rezidența fiscală a contribuabilului, veniturile obținute din România (ex. vânzarea unui imobil situat în România) pot fi supuse impozitării în România, conform legislației locale și a tratatelor internaționale.

1. Vânzătorul este cetățean român și al unei alte țări din UE

• Dacă este rezident fiscal român:
  • Trebuie să declare venitul din vânzare în România și să plătească impozitul aferent.
  • Dacă venitul este impozitat și în cealaltă țară UE, tratatul de evitare a dublei impuneri va stabili dacă România oferă un credit fiscal pentru impozitul plătit în străinătate.
• Dacă este rezident fiscal în cealaltă țară UE:
  • Țara de rezidență fiscală va impozita probabil venitul global, inclusiv veniturile din România.
  • Dacă imobilul vândut este în România, România are dreptul de a impozita tranzacția, conform tratatului de evitare a dublei impuneri.

2. Vânzătorul este cetățean român și al unei țări din afara UE

• Dacă este rezident fiscal român:
  • Venitul trebuie declarat în România și impozitat conform legislației locale.
  • Dacă și țara non-UE impozitează venitul, se aplică prevederile tratatului de evitare a dublei impuneri (dacă există).
• Dacă este rezident fiscal în țara non-UE:
  • Țara de rezidență va impozita, în general, venitul global.
  • Dacă imobilul este în România, România poate aplica impozit pe tranzacție, iar tratatul de evitare a dublei impuneri poate stabili eventuale scutiri sau credite fiscale.

3. Vânzătorul este cetățean român, dar rezident fiscal într-o țară UE

• Dacă vânzătorul nu mai este rezident fiscal român, România poate impozita doar veniturile provenite din România, cum ar fi vânzarea unui imobil aflat în țară.
• Țara de rezidență fiscală va impozita venitul global, dar se va aplica tratatul de evitare a dublei impuneri.

4. Vânzătorul este cetățean român, dar rezident fiscal într-o țară non-UE

• Dacă România nu îl mai consideră rezident fiscal, dar venitul provine din România, acesta poate fi impozitat conform legislației locale.
• Țara de rezidență fiscală va impune, de asemenea, propriile reguli privind impozitarea globală.

Considerații suplimentare

Aplicarea tratatelor internaționale

• Acordurile de evitare a dublei impuneri prevalează asupra legislației locale și stabilesc cine are dreptul de a impozita veniturile.
• Unele tratate folosesc metoda scutirii, altele metoda creditului fiscal (suma de bani pe care contribuabilii o pot scădea direct din impozitele pe care le datorează).

Raportarea veniturilor

• În contextul schimbului automat de informații între autoritățile fiscale (CRS – Common Reporting Standard), autoritățile române pot primi date despre veniturile obținute în străinătate.
• Lipsa raportării corecte poate duce la penalități și dobânzi pentru neplata impozitelor.

Analiza de caz

Un cetățean român cu rezidență fiscală în Germania decide să vândă un apartament situat în România. Conform legislației românești, deoarece bunul imobil este situat în România, venitul obținut din această tranzacție este considerat de sursă românească și este supus impozitării în România. Impozitul se calculează în funcție de prețul de vânzare și de eventualele deduceri legale, conform Codului fiscal.

În același timp, deoarece persoana este rezident fiscal în Germania, autoritățile germane pot solicita declararea venitului global, inclusiv venitul obținut din vânzarea apartamentului din România. Totuși, între România și Germania există un tratat de evitare a dublei impuneri, care stabilește că România are dreptul de a impozita acest venit, iar Germania va acorda un credit fiscal pentru impozitul deja plătit în România. Astfel, contribuabilul nu va plăti de două ori impozit pentru același venit, dar va trebui să respecte obligațiile de declarare din ambele țări.

Concluzie

Obligațiile fiscale ale cetățenilor români depind de rezidența fiscală, sursa veniturilor și tratatele de evitare a dublei impuneri. O înțelegere clară a acestor aspecte este esențială pentru conformarea fiscală și evitarea dublei impuneri. Pentru tranzacții mai complexe, se recomandă întotdeauna consultarea unui specialist fiscal calificat, care să ofere asistență personalizată în funcție de situația concretă a contribuabilului.