Anul de construcție al blocurilor din Ploiești

La cumpărarea unui imobil este foarte important sa cunoașteți care este Anul de construcție al blocurilor din Ploiești

Nu este o problema ușoara să afli care este anul de construcție al blocurilor din Ploiești Mulți cred ca acesta este menționat în actele de proprietate. NU, în niciun act de proprietate, de orice fel ar fi el, nu se menționează acest an (din păcate). Numai pentru blocurile construite înainte de 1989 prin fostul OJCVL (Oficiul Județean pentru Construirea si Vânzarea Locuințelor Prahova) se poate prezuma ca anul în care a fost semnat Procesul verbal de predare-primire-recepție este anul finalizării construcției (nu data semnării Contractului de construire, care se semna cu mult înainte de începerea construirii blocului).

Uneori Anul de construcție al blocurilor din Ploiești este menționat în documentația cadastrală. Nu este o informație certă. Cadastriștii trec în lucrare anul pe care îl obțin de la proprietari, fără să ia în considerare documente, ci doar declarația (interesată) a proprietarului.

Nici informația obținuta de la administratorii de bloc nu poate fi luată întotdeauna în considerare. Numai acei administratori care au fost între primii locatari sau care au Cartea tehnica a imobilului (extrem de rar), pot emite păreri avizate.

Prin efortul titanic și cu totul ieșit din comun, un tânăr ploieștean a cartografiat tot orașul (și nu doar Ploieștiul!) și oferă informație detaliată despre fiecare în parte: strada, numărul blocului, regimul de înălțime (numărul de etaje), numărul de scări, dacă are sau nu lift, anul construirii sau un interval în care blocul a fost dat în folosință, tipul apartamentelor (decomandate sau semidecomandate, confort 1 sau 2), structura de rezistență (beton, cărămidă, prefabricate), o secțiune a blocului și dacă blocul are sau nu risc seismic.

Site-ul minune este https://www.hartablocuri.ro/ploiesti/

Site-ul oferă informație nu doar despre anul de construcție al blocurilor din Ploiești, ci și din multe alte orașe ale tării, cum ar fi Iași, Brașov, Galați, Constanța și București .

Vizitați acest site (care este gratuit!) și nu vă va veni să credeți că este rezultatul muncii unui singur om. Pare un proiect rezultat dintr-un institut de proiectare, cu informație acumulată de-a lungul multor ani. Și totuși a fost posibil!

Anul de construcție al blocurilor din Ploiești