Cine a fost Gheorghe Grigore Cantacuzino

Există în Ploieşti o stradă foarte importantă, al cărui nume a fost schimbat după 1989, din 23 August în Gheorghe Grigore Cantacuzino. Sunt puţini cei care ştiu cine a fost acest personaj.

Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino, născut la 22 septembrie 1832 şi decedat la 23 martie 1913 la București, a fost un om politic român, ales de două ori primar al Bucureștiului (mai 1869 – ianuarie 1870 și martie 1913 – decembrie 1913) și numit prim-ministru al României în perioada 1899 – 1900 și în perioada 1904 – 1907. Se trăgea din vechea familie nobilă Cantacuzino, fiind un descendent al voievozilor români, respectiv împăraţilor bizantini Cantacuzino.

A studiat la București și Paris, unde și-a lut doctoratul în drept în anul 1858. După ce s-a întors în țară a fost numit judecător la Tribunalul Ilfov, după care a dvenit consilier la Curtea de Apel Bucureşti, funcţie din care a demisionat la data de 4 mai 1864.

În calitatea sa de membru al lojei masonice Sages d’Heliopolis, din anul 1865 a participat activ la coaliţia politică care a dus la îndepărtarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea României. După lovitura de stat de la 11 februarie 1866, a reintrat în magistratură, ca președinte al Curții de Apel Bucureşti. A fost ales deputat în Adunarea Constituantă de la 1866, unde a făcut parte din comitetul însărcinat cu elaborarea Constituţiei.

A fost ales de mai multe ori deputat și senator în Parlamentul României, iar în perioada aprilie 1869 – ianuarie 1870, a fost primar al Bucureştiului. Una din iniţiativele sale în perioada cât era primar a fost și ridicarea monumentului denumit Fântâna George Grigorie Cantacuzino din Parcul Carol I. A deţinut, în două rânduri, funcţia de ministru de Interne (11 aprilie 1899 – 9 ianuarie 1900 si 22 decembrie 1904 – 12 martie 1907) și pe cea de preşedinte al Consiliului de Miniștri. A mai deținut funcţiile de: ministru al Lucrărilor Publice (16 decembrie 1873 – 7 ianuarie 1875) și pe cea de ministru al Justiției (24-27 ianuarie 1870). După moartea lui Lascăr Catargiu, a devenit șeful Partidului Conservator. În iulie 1900 a prezidat ședința partidului în care s-a aprobat fuzionarea acestei formațiuni politice cu Partidul Constituțional („junimist”). În aprilie 1907 s-a realizat fuziunea tuturor formațiunilor politice consevatoare, iar Cantacuzino a fost nevoit să cedeze șefia noului Partid Conservator lui Petre P. Carp.

Datorită averii sale colosale, a fost supranumit „Nababul”. Din banii de care dispunea, a construit trei palate: Palatul Cantacuzino din București, situat pe Calea Victoriei, care adăpostește în prezent Muzeul Național „George Enescu”, Castelul Cantacuzino din Bușteni, numit uneori „Palatul Cantacuzino Bușteni”, în prezent muzeu, și Palatul Cantacuzino de la Florești, supranumit și „Micul Trianon”, în prezent, din păcate, în ruină.

Sursa: wikipedia.org