Preţurile terenurilor din Ploieşti în 2016

La începtut de an 2016, ca şi anul trecut, grila notarilor publici a suferit modificări. De data acesta într-un sens bun. Nu este o schimbare foarte semnificativă, dar este bine venită. Preţurile la care notarii calculeaza taxele şi impozitul pe venitul din vânzare rămân aproape neschimbate. Excepţie fac terenurile aflate în zona A a municipiului, unde grila din 2016 face diferenţiere între terenurile centrele, mediane si periferice (relativ la zona A). Nu se ştie cum se face diferenţierea acestor terenuri, cine decide dacă un teren este median sau periferic în zona A? În 2015, toate terenurile din zona A erau evaluate la 880 lei/mp.

În tabelul de mai jos sunt prezentate preturile terenurilor intravilane din municipiul Ploieşti la care notarii calculeaza taxele şi impozitul pe venitul din vânzare.

Preturile terenurilor din Ploiesti
Preţurile terenurilor din Ploieşti în 2016 leimp

Dacă preţul declarat de părţi este mai mic decât cel din grilă, atunci calculul taxelor şi al impozitului se vor face ţinând seama de preţurile din grilă. Dacă însă preţul este mai mare, evident, se va ţine seama de acesta.

De remarcat un salt destul semnificativ la trecerea dintre zona periferică A şi zona B, de 190 lei/mp (aprox. 42 euro/mp, la cursul BNR de azi). La un teren de 350 mp înseamnă un spor de aproape 15000 euro, pentru două terenuri care pot fi situate la 100 m unul de celălalt.

Sursa: Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România
Zonele fiscale din Ploieşti AICI.

Lasă un comentariu